Închid ochii si-mi apare în minte privirea lui negră şi adâncă la fel ca cerul nopţii. Simţeam cum corpul îmi tremură şi mai simţeam o transpiraţie rece pe gât, iar cu toate acestea nu doream să deschid ochii. Nu-mi pasă dacă sufăr, atâta timp cât îi pot vedea ochii care-i iubesc atât de mult.
Îmi dau seama cum ceva se rupea în sufletul meu, defapt...mi se rupea chiar sufletul.
Îmi dau seama că nu o să-i mai simt niciodată parfumul.
Îmi dau seamă că nu mai pot trăi fără el.
Îmi dau seama cum cineva îmi pune blând mâna pe umăr...Privesc în jur şi-mi amintesc că sunt în ultima oră de şcoală şi nu mai pot rezista până se termină. Profesoara mă priveşte tacit şi înţelegător şi mă întreabă şoptit la ureche dacă doresc să merg acasă. Nu pot rosti nimic şi mă uit la ceasul de pe perete. Este trecut de 17.30 însă nu mai puteam rezista până să se termine ora. Privesc apoi pierdută pe geam, si-mi văd reflecţia care nu credeam că o să o văd vreodată. Ochii îmi erau roşii, pielea îmi era mai palidă ca de obicei, lacrimile-mi şiroiau cu repeziciune pe obraji. Îmi aplec uşor capul şi-mi strâng lucrurile de pe bancă. O asigur pe profesoară că pot să merg şi singură până acasă, ies din clasă şi nu mai privesc înapoi...
Iesind din şcoală, o rafală puternică şi rece îmi biciueşte faţa îngheţându-mi lacrimile. Dar apar altele, altele...şi altele...
Corpul îmi cedează...picioarele mi se înmoaie...sufeltul mi se sfărâmă...cad în stratul gros de zăpadă...
" Tu chiar ai de gând să stai acolo? Vei face un şoc hipotermic."
Ridic privirea spre el, chicotesc şi-l trag şi pe el lângă mine.
" Atunci ce-ar fi să-mi ţii de cald? " îl întreb intinsă lângă el pe pătura pufoasă de nea. Ne ţineam îmbrăţişaţi, iar în ciuda multidunii de veşminte cu care eram îmbrăcată, îi simţeam căldura trupului. Îi simţeam parfumul. Zăpada i se topea în păr, lipindu-i şuviţe de păr de faţă. Feţele ne erau aşa apropiate încât aburii respiraţiilor noastre se contopeau. În ochi nu i se citea decât simpla fericire inefabilă de a fi aici cu mine. Ne ridicăm în genunchi, eu îmi aşez faţa pe pieptul lui, iar el bărbia pe creştetul capului meu.
" Te voi iubi mereu"
Inopinat mă opresc din plâns. Mă simt pustiită, lipsită de sentimente. Îmi las ghiozdanul pe jos şi intru impasibilă în şcoală. Urc scările până la ultimul etaj, iar de acolo urc pe scara de incendiu până pe acoperiş. Privesc lumea mizeră în care trăiesc, lumea care mi l-a luat, lumea care mi-a răpit fericirea şi mă apropii tot mai mult de marginea acoperişului până ajung la limită. Privesc în jos.
Şi eu te voi iubi veşnic. Vin.
Am căzut recunoscătoare că suferinţa a luat sfârşit...
