BRB

Şi cu acest început de vacanţă vreau să uit de tot ce mă poate întrista, enerva sau dezamăgi şi să-mi văd de vara asta care sper din tot sufletul că mă va face mândră de propria persoană şi mulţumită. Îmi încep vacanţa anostei vieţi de brăilean, incluzând: 

şi poate

Ne vedem la toamnă.

Good luck!

Hei, copilărie!

               Hei, copilărie!

            De ce eşti atât de nedreaptă? De ce mă părăseşti văzând că-mi întind braţele neputincioasă spre tine? De ce nu te uiţi în urma ta? De ce mă faci să mă simt pustiită şi abandonată? Ştiu că-mi doream neapărat să fiu ca mama şi ca tata, un adult, dar...

            Aşa trebuie să fie.

            Eu nu ţi-am greşit cu nimic. Am făcut exact ce trebuia: am râs până nu am mai rezistat, am stat afară până târziu vara jucându-mă de-a v-aţi ascunselea, am ascultat melodia preferată, am iubit până nu am mai putut, am alergat după ce mi-am dorit, am strâns lumea în braţe, mi-am întins mâinile spre stele, am zâmbit, am fost fericită, am avut o copilărie frumoasă. Cu toate acestea, nu înţeleg de ce pleci. Aşa eşti tu? O dată miere, o dată fiere? Mă laşi să mă bucur, să fiu frenetică, iubită ca după să-mi dai peste nas şi să pleci aşa...fără „Pa!” sau „Adio!” – „La revedere!” ar suna paradoxal.

            Resemnează-te!

            Şi acum ce urmează, copilărie? Stau aici visând la tine, gândindu-mă la egoismul tău şi sper ca într-o zi să-ţi pară rău pentru ce mi-ai făcut. Să regreţi, să plângi, să fi mistuită de pe interior spre exterior de vină!

            Cine trăieşte din speranţe înseamnă că nu şi-a găsit o viaţă.

            Eu am ţinut la tine. Şi încă fac asta. Ţi-am fost fidelă, am fost acolo când trebuia ca cineva să râdă, am fost acolo când trebuia ca cineva să fie vesel, am fost acolo când nimeni nu se îndura de un biet câine de pe stradă, am fost acolo când în leagăne nu se dădea decât vântul, am fost acolo când nu avea cine să se joace De-a leapşa. Te-am considerat cea mai bună prietenă a mea, copilărie! Ne vedeam legate frumos cu o fundă mare, roşie, formând un tot unitar. M-am înşelat. Nu pot să cred câtă încredere am avut în tine şi tu mi-ai trădat-o.

            Da, da, da, şi eu am ţinut cândva la tine.

            Uite, vin cu o propunere! Hai să ne vedem din nou! S-o luăm de la capăt. Să ne prefacem că nu ne-am întâlnit niciodată, să ne întrebăm din nou culorile şi animalele preferate. Eu sunt dispusă să trec peste toate relele care mi le-ai făcut şi să te iert. Nu-i nimic. Lasă. Toată lumea mai greşeşte din când în când. Îmi este dor de tine! Îmi amintesc toate momentele frumoase petrecute împreună şi sper că şi tu ţi le aminteşti.

            Trăieşte în prezent!

            Îmi amintesc când eram mică, mică şi eram cu mama pe faleză. Un fotograf de la un ziar mi-a făcut o poză spunând că rar a mai văzut aşa o fetiţă de frumoasă şi a doua zi am apărut pe prima pagină a ziarului. A, sau când am descoperit că pălmuţa mea putea apuca doar degetul mare de la mâna mamei. Aaa, si când m-am rătăcit de mama, iar lacrimile mi se amestecau cu îngheţata pe care o mâncam. Sau când la grădiniţă am primit o steluţă că am făcut cel mai frumos desen. Eu nu am uitat toate acestea.

            Bine ai făcut.

            Viaţa fără tine e mult prea grea. Peste tot nu văd decât lipsa ta. Nu-ţi simt decât absenţa. Sunt mult prea mică. Sufletul meu infantil nu este pregătit să înfrunte viaţa adevărată şi haină. Îmi place de tine. Şi ţie îţi plăcea să-mi vezi obrajii îmbujoraţi de bătaia vântului. Nu contează că am crescut din punt de vedere biologic. Eu încă am o fire nobilă şi pură, de copil. Eu...într-un fel mă bucur, suferinţa este singura care-mi aminteşte că ai fost aievea. Hai să ne mai dăm în leagăne puţin, te rog!

            Nu am ce să-ţi mai fac.

              Vreau totul.

            Vreau să râd, să mă simt bine, să îi înveselesc pe ceilalţi, să-mi ating visele, să mă joc cu culorile pe o paletă, să privesc amurgul, să privesc zorii de zi, să visez la zile frumoase, să le spun tuturor numele meu ca să nu-l uite, să fac ce-mi doresc, să mă arunc în foc şi apă fără teama că mă voi îneca sau arde,  să fiu cine vreau eu să fiu. Nu ce vor alţii. Ceilalţi vor, copilărie, să fiu matură, diplomată, îngăduitoare, rezistentă...Eu nu sunt o luptătoare! Nu vreau să mai ascult lumea. Vreau să înlocuiesc existenţa lor cu a mea.

            Nu ştii ce vorbeşti.

            Am prea multe lucruri în cap. Nu ştiu cum să le mai aranjez într-o ordine potrivită, iar lumea trage de mine continuu: „Trebuie!”, „Nu asta!”, „Fă asta!”, „Nu mai ai timp!”, „De ce nu faci asta?”. Nu le pot aranja, te rog ajută-mă! Îmi este teamă de un nou început. Îmi este teamă de necunoscut. Sunt confuză.

            Eu mă tem doar de teamă.

            Copilărie, să mă fi născut cu handicapul de a nu putea trăi?

             Moartea-i pentru alţii.

            Întinde-te spre cer! Fii fericită! Cea mai fericită! Nu-ţi fie teamă! Nu ai de ce! Înfruntă viitorul cu capul sus! Hai, ochii sus!

            ...

            Nu, nu plânge! Nu ai de ce! Gândeşte-te că acum ai făcut un bine, că altcineva îşi trăieşte copilăria! Că altcineva are puterea creioanelor cerate! Dar tu poţi mai mult! Mult mai mult! Poţi să ai putere asupra vieţii tale, asupra vieţii multora, asupra lumii, asupra Universului! Hai, afirmă-te! Nu sta! Nu-ţi plânge de milă! Viaţa merge înainte, nu stă pe loc! Nu stai nici tu! Luptă! Bucură-te!

            Mi-a părut bine să te cunosc. Spune-le şi celorlalţi să fie bucuroşi, să se teamă de dorinţa de a fi mari! Spune-le copiilor poveşti! Spune-le că am avut tot ce mi-am putut dori şi că am iubit tot ce am putut iubi, chiar şi mai mult!

            Eu am ales cine vreau să fiu!

Să fie doar un alt joc de-a v-aţi ascunselea, doar că sunt noi reguli?