Se îmbrăcă rapid pentru a coborî la magazin şă-şi ia încă un pachet; îşi dorea satisfacţie din două. O dată una dintr-un pachet, o dată alta din celălalt pachet. Îi plăceau enorm cele cu ciocolată. Se simţea ca o nălucă fără ele. Niciodată nu se putea sătura, de parcă numai din ele putea supravieţui ca şi când ele îi erau mântuirea. Dorea tot mai multe. Vroia să înceapă cât mai multe pachete, să le folosească pe toate, să fie egoistă şi zgărcită, să nu se simtă vreodată singură. Nu se putea mulţumi cu ceea ce are, dorea mai mult, tot mai mult. Le încerca pe toate înainte de a termina vreuna. Odată început alt pachet, îl închidea pe cel pe care îl "folosea" înainte, chiar dacă era consumat sau nu. Nu-i păsa deloc de el...Afară era o pătură groasă şi constantă de nori. Vântul îi biciuia faţa cu putere. Se simţea tot mai slăbită fără ele. Avea neapărată nevoie de ele, precum un vampir de sânge. Gerul îi îngheţase degetele de la mâini şi picioare. Nu credea că mai poate ajunge la magazin. Nu a mai putut. Se întoarse acasă şi se simţi pustiită. Nu ştia ce să facă acum. Nu concepea să trăiască o singură zi fără ele. Credea că va muri...
Îşi aminti de ultima din pachet. Alergă repede în camera ei şi fu recunoscătoare că aceasta a aşteptat-o să revină. Era împlinită acum. Nu credea că-i mai trebuie altceva...
Cu un o fericire inefabilă îşi mâncă ultima napolitană Joe.
