.adevăr;

"Viaţa e aiurea şi apoi mori. Mda, aş vrea eu să fiu aşa norocos."

(Zori de zi - Stephenie Meyer)

Viaţa e nasoală.

            Orice ai face, va fi irelevant.

            Orice zâmbet pe care reuşeşti să-l arăţi celorlalţi, nu va mai conta. Vei uita persoana căreia i-ai zâmbit, motivul şi data. Vei uita totul odată si-odată, aşa că nu are rost să faci nimic în viaţă, însă totuşi faci ceva.

            Îţi întemeiezi o familie, pentru ce? Pentru a plânge la căpătâiul unui membru când va muri? Sau a-ţi risca toată viaţa de rahat pe care o duci?

            Îţi iei o meserie din care poţi profita destul de bine, cu ce scop? Pentru a avea o pensie cât mai mare, iar atunci când vei avea o boală incurabilă, niciun ban pe care l-ai câştigat în viaţa ta nu te va mai ajuta.

            Te poţi naşte cu toate virtuţiile din lume. Degeaba. Poţi fi cea mai prietenoasă persoană pe care o cunoşti, ceilalţi te vor călca în picioare. Poţi fi mai frumos decăt orice zeu pe care l-ai văzut în cărţi, lumea te va batjocori din invidie.

            Deci, oricum ai lua-o, viaţa e nasoală.

            Aşa că m-am gândit să am o viaţă de care lumea de cea mai înaltă speţă, cu familii, meserii, şi un loc important în societate zic că este naşpa. Eu nu o vad chiar aşa. Singurul lucru pe care mi-l risc este viaţa, la care şi aşa nu ţin prea mult. E doar o perioadă nasoală pe care încerci să o faci cât de cât mai uşoară şi interesantă, desi degeaba.


Noi suntem într-o petrecere pe trecere pe lume.

M-am gândit să nu-mi pese de tine. Şă nu mă intereseze ce ai de comentat la adresa mea. Să fac ce vreau eu. Să urmez regulile proprii. Să te uit. Să vă uit. 

Şi-am reuşit. Ciudă?