Eternitate

          Ajunsesem la limită. Nu puteam îndura să mai continue. Ei nu mai aveau nici o importanţă;nu mai existau deloc petru mine. Am înfruntat moartea de atâtea ori,scăpasem de ea de nenumărate ori însă nu mă va putea evita acum . Întâlnirea dintre mine şi ea era iminentă, iar ea ştia asta într-un fel sau altul. Când ne vom înfăţişa una alteia cineva va fi nevoit să piardă– ştiam că nu voi supravieţui, dar trebuia să încerc pentru celelalte persoane cărora le eram datore cu viaţa mea şi iubire. Trebuia să lupt chiar dacă ştiam că nu voi fi îndeajuns de puternică,iar dacă voi pierde nu ştiu cum vor avea ei destulă voinţă în cât să mă uite definitiv. Acest gând era oribil.

          Însă era şi posibilitatea să rezist bătăliei dacă doream acest lucru cu adevărat şi aveam destulă putere interioară. Oare vroiam să fac asta…să câştig în faţa morţii ? Iar în cazul în care voi birui ştiam de faptul că va fi imposibil să uit acele persoane pentru care îmi dădeam o parte din viaţa mea sufletească, căci nu doream să îi rănesc pe ceilalţi pentru că îi iubeam mult prea mult. Îmi voi aminti de ele tot restul eternităţii mele de viaţă,dacă voi continua să trăiesc din punct de vedere fizic. Era posibil să trec mai departe peste această îngrozitoare întâmplare cu ajutorul sprijinului celorlalţi - făceam asta pentru celelalte persoane importante şi îndrăgite de mine.
          Voi avea oare atâta putere? Voi birui moartea sau aveam să merg de bună voie la ea? Dacă voi câştiga lupta, durerea mă va măcina încet cu orice ocazie.