"Urăsc trădarea. Te iubesc, trădătorule!"

Era seară. Defapt, era noapte în jur de ora 11pm. Era singură în casa de vacanţă alor ei, ei la onomastica unei cunoştinţe. S-a hotărât să iasă să se plimbe singură, deja se săturase acasă să stea închisă între patru pereţi. În spatele casei se întindea o pădure nu prea mare; nu-i era teamă decât de teamă. A tras un hanorac pe ea, o pereche de blugi şi şi-a aranjat puţin părul care oricum nu stă de nicio culoarea, apoi a ieşit pe uşa din spate. S-a plimbat cu mâinile în buzunare, privirea-n pământ şi gândurile abătute. Se simţea bizar. Banală. Neieşită din tipar. Neîmplinită. Deodată vede o lumină destul de slabă şi două voci masculine, una din ele groasă după, probabil, mulţi ani de fumat:
-     Bă, eşti handicapat?
Urmă un râs hârcâit. Se apropie cu grijă de sursa de lumină si vede două siluete înalte: una neagră, graţioasă, cu umeri laţi şi cealaltă cam cocoşată, cu haine banale şi aplecată peste foc.
-     Hai, să mergem, a spus vocea groasă.
-     Băi, stai aşa. Să stingem ăsta.
-     Lasă, guriţă, uite nori pe cer!
Cel graţios luă resemnat frunze verzi în mâini pentru a stinge focul. Celălalt a luat o sticlă de whisky pe jumătate goală şi se sui pe o buturugă:
-     Pentru toate fetele mele!!!
-     Dă-te, mă, jos!
-     Muie cu Armaaaand!!!

-     Idiotule, dă-te jos am zis!
Mai flutură sticla în mână puţin si-apoi o aruncă în foc.
-     Eşti cretin! Dacă nu era stins focu' mai stăteam două ore aici! 'Tuuu-ţiii...
Ceea ce o făcuse pe ea să deducă faptul că nu era numai whisky în sticlă, probabil nu era destul de tare pentru cel beat aşa că a mai adăugat, probabil, spirt.
Ea a început să râdă de cei doi. Tipul care abia se mai putea ţine pe verticală se repezi imediat la ea, dar a încercat să fugă. A prins-o din urmă şi-a ţinut-o strâns legată de mâini până ce a urlat de durere şi spaimă.
-     Băăăi, Dani! Ţi-am mai zis să ai grijă cum te porţi! Nu vezi că ea nu reprezintă un pericol?!
-     ...Ăăă, scuze. Nu vă spionam, eu doar...
-     Stai liniştită, i-a vorbit vocea calmă. S-a apropiat de ea, îndepărtându-l pe prietenul său de ea. Te dor mâinile?, a întrebat-o luându-i-le între ale lui pentru a se asigura.
-     E, nu. Nu-s chiar aşa "fragilă" precum par.
-     Nici n-am zis că pari fragilă. Eşti o fată, totuşi. Scuză-l pe el. E mangă.
-     Cum să nu fiu, coaieeee?! Cum după tot ce mi-ai zis azi?! Ştii ce mi-a zis azi idiotul, prostul, dementul ăsta?!
-     Dani, taci. Nu-i treaba ei, ai înţeles? Revino-ţi în fire!
-     Dar eu ţin la tine, fratelooo!
-     Da, băi! Şi eu la tine, pretenaş!
S-au îmbrăţişat, iar ea n-a înţeles despre ce era vorba.
-     Scuză-mă, eu sunt Armand, iar el "ma fratelo", Dani. Tu eşti...
-     Luiza.
-     Încântat. Hai, mai stai afară. Să-l ducem pe beţivu' ăsta acasă, mai întâi.
Când au ajuns la stradă le-a putut vedea feţele mai bine. Armand avea ochii veseli, un zâmbet slab întipărit, dar pomeţii supţi. Părul îi era foarte rar, iar Dani avea ochii injectaţi şi-un un zâmbet lătăreţ şi fals. Duhnea a alcool şi tutun.
-     Coaie, dacă e ceva mă suni!!!!
-     Da, i-a răspuns Armand.
-     O trimit acasă pe Georgiana, Gabriela, Olivia, cum dracu' o cheamă. N-am chef de moaca ei acum.
-     Taci din gură, că vorbeşti aiurea. Păstreaz-o, nu fii bou! Aia te iubeşte, nu ai de unde să ştii când o s-o mai vezi dacă o dai afară, iar eu nu sunt în stare acum să mă duc după ea. Oh, hai să vorbim de altceva!
Se îndepărtau de casa lui Dani, iar când să iesă din raza lui vizuală Dani strigă:
-     Armaaaaand! Stai să ţi-l dau pe Şoricel.
Şi-i întinse o pungă transparentă cu un peştişor verde în ea.
-     Şoricel, bă?
-     Hai, gata! Noapte bună!
Au râs amândoi. Era chiar caraghios cu punga aia-n mână.
-     Aşa handicapat cum e, ţine la tine.
-     Ştiu. Hai să duc şi eu peştele ăsta acasă.
Când a ajuns la el, a observat că avea o casă mare, opulentă, dar şi cu bun-gust.
-     Hai, intră! Nu sta la usă. Sunt singur, nu deranjezi pe nimeni. Doreşti ceva de băut, ronţăit?
-     A, nu. Mulţumesc.
Nu i se părea deloc aiurea să fie în casa lui. Nu-l simţea ca pe un străin...Parcă îl cunoştea de-o viaţă.
-     Mai stai, te rog. Te duc eu acasă.
-     Eşti bine?
-     Bineînţeles, a spus uimit. Hai, vino să-ţi prezint casa!
I-a făcut un tur, dar totul era prea curat şi pus în ordine. Parcă nu locuia acolo decât de câteva zile. În camera lui nici nu ziceai că a intrat cineva vreodatpă, patul era făcut, ordine în dulap, fără ambalaje pe jos. Strălucea efectiv! A scos un album negru dintr-un sertar şi-a început să-i arate poze cu el şi-ai lui din copilărie.Vorbea cu drag de ei. Se mândrea cu ei. La sfârşitul albumului era o poză cu o tipă de vreo 24 ani, castanie, ochi albaştri, feminină şi frumoasă.
-     E sora mea.
-     O, îmi pare foarte delicată.
-     E moartă.
-     Oh...când a murit?
-     De câteva luni.
-     Condoleanţe.
-     Ahm.
Au stat aşa, fiecare pe câte un colţ al patului şi-au povestit până au ajuns la subiectul "ură".
-     Ce urăşti?
-     Trădarea, a răspuns ea convinsă. Şi sper că tu nu m-ai trăda.
Au hotărât să meargă acasă. Când s-a uitat mai atent la el, a observat că era livid.
-     Armand, eşti bine?! Să sun la spital?
-     Eu...da, să mergem.
-     Armand! Nu te da cocoş, eşti alb ca varul!
El a acţionat fără premeditare, a sărutat-o, iar ea i-a răspuns. Îl iubea, deşi a petrecut doar câteva ore cu el. Pur şi simplu ţinea la el. Acum se simţea bine, împlinită, ieşită din tipar! S-au întins pe pat şi-au iubit.

Cu ochii pironiţi pe televizor, se uita la ştirile de la ora 7:
Tânărul a fost găsit în propria casă. Prietena lui, se pare, că nu este de vină pentru decesul lui. De o săptămâmă aflase că nu mai are de trăit decât câteva zile, căci a refuzat tratamentul pentru boala lui, aşa că a plecat singur în casa de vacanţă a părinţilor pentru a-şi petrece acolo ultimele zile. Prietenul lui a făcut preinfarct la aflarea veştii, dar acum este în afara oricărui pericol. Rudele lui au fost dezolate la aflarea decesului, mai puţin sora lui care i-a dorit tot răul de câteva luni încoace. Se pare că el nu o lăsase să se căsătorească cu un israelian, iar ea i-a purtat ură şi din spusele ei:"El mort să fie, iar eu liberă!". A lăsat doar un singur bilet: Iartă-mă, sunt un trădător!